Retina

Miss Me   September 2, 2016   No Comments on Retina

Azi am văzut în metrou o fată frumoasa. Departe de a fi vreun model sau Barbie, e frumoasă după măsura luminii care te ia prin surprindere când primăvară învinge brusc iarna. Mă holbez, am această meteahna atunci când vreau să prind în retină perfecțiunea nedefinita, altfel nu am cum s-o desenez, când ajung în fața pânzei.

Am uitat să vă spun că toți oamenii desenați vreodată aduc cu câte  cineva de pe retina mea (când aduc tare, se numește că am talent). Retina nu citește calendarul, așa că oricând e un moment bun pentru înregistrări. Doar că n-a mai înregistrat de mult ceva așa frumos și are nevoie de mai mult focus. Ar fi interesant să-i povestesc și fetei chestia asta, inclusiv că nu fac discriminare de gen sau de vârstă, figurile unice sunt unice și la bărbați și la copii, la tineri sau vârstnici; interesant zic, pentru că un holbat e un holbat (faceți voi pluralul să ne distrăm:) și probabil deranjant până la enervant, oricât de subtila mă cred eu.

retina

Fata asta care luminează o camera întreagă (în cazul ăsta un metrou), habar nu are. Tot din ciclul subtilitatea e arta mea secretă (tare), las privirea mai în jos și înregistrez detalii. Primii sunt pantofii: sport, prăfuiti și uzați suficient cat sa mi se strângă stomacul de revolta. Haine decente și cu material destul, să-i răzbată doar unghiile prin ele. Geanta, piesa de rezistenta: un ușor iz feminin, supradimensionata, cu nota de vârf, medie și finală  de bărbat.

Și mă lovește dintr-o dată misterul organizării osoase unice: contrastul. Fata e un bărbat captiv într-un corp de femeie frumoasă. O combinație irezistibila pentru orice om care s-a jucat vreodată cu lumina și umbrele pe pânză. E frumoasă ca un înger și complet nefeminina. În metrou azi nu s-au nimerit pictorii, am ajuns la trecute fix, după orele de vârf. Asta explică de ce n-o vede nimeni…pot da în scris,  tot am alternat focusul privirii, v-am spus cât sunt de subtilă.

Lângă ea, un tânăr citea o carte. Am o dificultate majoră în a admira bărbații mai slabi decât mine și mai transparenți decât fotomodelele anorexice, dar ăsta e și el…frumos! Armonios, colorat contrastant și frumos. Hai, următorul, e chiar culmea să fie toți frumoși așa să-ți sara-n ochi, oricât de liber ar fi metroul.

Ce să vezi ca namila el și cu namila ea adică cuplul namilelor(hai ca pluralul asta a fost ușor) sunt și ei…frumoși. Corpuri frumos construite, atâta văd; ca să le vad fețele, ar fi nevoie să mă ridic pe călcâie…..ma bate așa un gând că dacă mă ambiționez în analizele mele cineva, la un moment dat, mă va pofti afară din metrou. Prin geam.

M-am oprit deci din scanare, pe motiv de instinct de supraviețuire. Se aglomerează puțin metroul și intră oameni. Ține-ma Doamne cuminte și măsurând podeaua s-a întrerupt când în fața mea la 5 cm de vârful nasului apare copacul vieții. Am sângele liber de substanțe alternatoare de conștiință, pe cuvânt. Copacul era agățat la gatul unei doamne, nu stiu detalii căci tocmai ce-mi promisesem să număr inelele cauciucate din podeaua metroului. M-am ținut de promisiune, în ceea ce privește fețele; despre copaci nu-mi promisesem nimic. Iată deci cum am lăsat retina libera să zburde pe copac. Cel din fata mea era argintiu, în amintirile mele simbolul cam era auriu. Hmmm, interesant….demarez ancheta în memorie și tot rumegand sinonimiile yin/yang, solar/lunar să-mi aduc aminte ce culoare avea copacul magic, observ argintiul mai subtil sau mai violent, în ținută. Înțeleg că și să fi fost auriu cel original, pentru purtătoare era irelevant, doamna era pe culoarea receptivitatii și a feminității. Tocmai când mă amuzam că s-o fi gândit Universul să armonizeze cu fata-bărbat de vis a vis, văd cureaua genții și accesoriile subtil-auriu. No că dacă și asta-i perfectă, mă duc înapoi acasă să mă culc, am nimerit în zona crepusculara.

Mă răzbate totuși un dram de conștiința să ajung la treaba mea, așa că decid solemn să nu mă uit la fața purtătoarei de copac. Și ea și inelele cauciucate de pe podeaua metroului stau mărturie cum că mă țin de promisiuni. Am o vagă bănuiala că unele ar fi și recunoscătoare. Am ieșit la sol cu întrebarea dacă chiar e atât de “în ochii privitorului” și cu recunoștința că dacă e așa, mi s-a curățat retina.

Alternativa e că sunt mulți atât de frumoși. Indiferent unde și de e sau nu relativ adevărul, stați aproape.

Urmează pânzele.

(1)(0)
FacebookTwitterLinkedInWhatsApp

Leave a Reply