Boots whisperer

Miss Me   January 2, 2017   No Comments on Boots whisperer

Știi cizmele acelea frumoase, cu linii stilate, material de calitate, termoizolante și care să nu coste exagerat? Nici eu. Isabela I a Spaniei ii zicea lui Columb ca dacă tărâmul pe care îl caută nu există, Dumnezeu îl va crea pentru a-i răsplăti îndrăzneala. Încurajată de exemplu glorios al trecutului, am pornit să navighez Atlanticul sub forma unui Mall cu 4 etaje. La câteva ore de la pornirea în larg, mi-e clară nevoia de a face ceva compromisuri. Am luat în considerare direcția vântului, starea de oboseală a căpitanului și perspectiva să fie aceasta singura zi până la venirea zăpezii, în care să-mi cumpăr cizme. Am decis să ignor prețul. Restul criteriilor le-am păstrat, mai ales cel referitor la cizme care “vorbesc”. Am luat complexul de magazine de la capăt, în sens invers 3 etaje, în ideea de a forța mintea să vadă și urechile sa audă cizmele vorbitoare. Încă 30 de minute trec într-o liniște mormantala. Cizme triste, plictisite, obosite; mai erau cizmele disperate după atenție, cu zorzoane, strasuri sau catarame. Mă rog zeitatilor furtunii să stea la locul lor și zeului suprem să nu mă trazneasca pentru durerea mea cauzata de liniștea cizmelor, când în lume sunt atâtea dureri reale. Mă salvează de la dileme etice iritarea de a nu-mi putea comunica telul meu, domnitele alea de stau pe verticală în magazine se mai încumetau să-l afle: “Ce căutati mai exact?” Într-un magazin de încălțăminte mă gandesc să-I zic “brânză, caut brânză” Mă încumet totuși să explic uneia, în asa fel încât să par mai puțin deraiata: ii zic că vreau ca cizmele să zică ceva; am omis formularea ceva frumos, și-ar fi dat seama că-s pe barca mea, bătută de soare în moalele capului timp de 3 ore. Chiar și așa, privirea circumspecta pe care am primit-o m-a făcut să-mi amintesc cum sunt eu introverta sâmbăta, adică fix azi. Isabela avea dreptate, Dumnezeu e de partea celor ce nu renunță. De cum am intrat în magazin au început să mă doară urechile. S-au găsit toate cizmele să vorbească simultan. Mă așez în paradis, pe canapeaua de probă. Am cotropit-o complet și nu se uită nimeni acuzator că ocup abuziv singura canapea, oamenii intra și ies suspect de rapid: nu te uita la preț, nu te uita la preț, e noua mea mantra pentru următoarele 10 minute. Ăștia fug de parcă le cântă stimele apelor, nu 70 de perechi de cizme nevinovate. Sunt scumpe tare, e clar. Blugii cu care m-am echipat sunt de tip ciorap doar ca de 10 ori grosimea acestora. Nu se pot ridica pana la genunchi deci transpir închizând fermoare peste ei și înjurând printre dinți inteligenta omului obișnuit cu online-ul la shopping. Unele cizme caută stăpâni inteligenți și eu clar nu mă încadrez, așa încât majoritatea se închid mai greu sau deloc; în conversația mea cu domnita care făcea nimic dar zâmbea frumos, îi arăt ce aș vrea să se întâmple: să găsesc în grămadă de cizme vorbitoare unele care să fie și tolerante, să se închidă până sub genunchi. Se uită concentrată, se gândește adânc și spune: “Hmmm, înseamnă că problema e….aaa….pulpa”. Serios. N-ar fi mult de tăiat din pulpa ca să se potrivească cizma, dar nici surorile Cenusaresei n-au sfârșit prea bine după o operațiune similară. Și uite așa am reușit eu să rămân neclintita ca o stâncă și să mă concentrez pe o alta pereche de cizme, de unde se auzeau șoapte de dragoste. Intre timp, domnita revine cu cele mai cântătoare cizme suficient de tolerante cu prostia încât să se închidă până la capătul fermoarului, peste blugi. O pot acuza pe d-ra shopping assistant de multe dar nu de lipsa simțului speculativ; a detectat imediat cele 2 secunde de ezitare: ” dacă luați două perechi, a doua e redusă la 50%” m-a atins cu puterea fatalitatii. Am trăit intens războiul de 100 de ani cu roze cu tot, de la raftul de pe care am luat a doua pereche de cizme, până le-am luat pe primele și până la casă. A câștigat fatalitatea. La casă era altcineva, probabil cu alt tip de inteligență decât aia deductiva. Eu mă straduiam să creez un gol de memorie înainte și după ce aud totalul, ea mă baraia cu un spray minune fără de care cizmele nu pot trăi. Zic ok și încep să-mi construiesc în cap locul meu secret unde să mă refugiez la auzul cifrei. Cu ambele cutii pe masă, scanate și pregătite de plimbare, tanti îmi zice așa conspirativ si cu tristețe cum sprayul costă 28 de lei. Mă întreabă dacă sunt sigură că-l vreau. Mă mănâncă limba să-i zic cum mă baga ea într-un proces periculos de îndoială asupra vieții și cum mă îndeamnă să ridic pânzele înapoi acasă. Dau din cap afirmativ, de la un nivel încolo al prostiei cuvintele sunt în plus. La suma astronomica totală nu a clipit, nu m-a întrebat dacă sunt sigură și a arătat zero emoție. Dacă reușeam să ajung și eu în locul ăla din capul meu, am fi fost în sincron. Am revenit sub scut, în glorie căci în bani clar nu mai era cazul. Nu știu ce a făcut Columb după descoperire, cred c-a ieșit la pensie. Toate pânzele sus:)

(2)(0)
FacebookTwitterLinkedInWhatsApp

Leave a Reply